fbpx
Home Actualitate Johnson and Johnson e pregătit pentru lansarea vaccinului împotriva COVID-19! Când va fi gata

Johnson and Johnson e pregătit pentru lansarea vaccinului împotriva COVID-19! Când va fi gata

de News Hour
Distribuie

Gigantul farmaceutic american Johnson and Johnson (JNJ) mizează pe aflarea rezultatului testelor clinice ale vaccinului său împotriva covid-19 ”la sfârşitul lui ianuarie”, a anunţat marţi directorul ştiinţific al grupului Paul Stoffler, la o reuniune a International Federation of Pharmaceutical Manufacturers and Associations la care participau reprezentanţi ai mai multor grupuri farmaceutice mari, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Noi vizăm luna ianuarie în privinţa rezultatelor cu privire la eficienţă şi siguranţă”, a declarat el la o masă rotundă virtuală, la Geneva.

Paul Stoffler şi-a exprimat speranţa ca grupul să fie ”în măsură să anunţe rezultatele” cu privire la eficienţă şi siguranţă la sfârşitul lui ianuarie.

 

Grupul anunţa în septembrie că speră să obţină o autorizaţie de urgenţă în vederea punerii pe piaţă a vaccinului său împoriva covid-19 ”la începutul lui 2021”.

El a fost nevoit apoi să-şi întrerupă o scurtă perioadă de timp testele clinice în faza 3, în urma îmbolnăvirii unui participant.

La testele clinice din faza 3 participă 60.000 de persoane, în 200 de locuri situate în Statele Unite şi în alte ţări.

Paul Stoffler a reiterat că JNJ intenţionează să-şi vândă vaccinul la preţul de cost şi a subliniat că, spre deosebire de vaccinurile competiţiei – care au nevoie de o temperatură foarte scăzută care ridică probleme de logistică şi practice -, vaccinul său se păstrează la două grade Celsius.

 

Articol preluat de pe Bugetul.ro


Distribuie
0 comentariu

ARTICOLE SIMILARE